Fii autoarea vieții tale!
Psychologies
Încredere, Entuziasm, Conectare și Sens.
Psychologies.ro există pentru a inspira și susține femeile din România în demersul lor de a-și explora existența, a identifica ce le face cu adevărat fericite și cum pot să aducă acele lucruri care contează pentru ele în realitatea lor.
Descarcă ediția dublă Iunie-Iulie 2024!
În vara asta fac tot ce-mi trece prin cap
Am tot început acest editorial cu diverse teme și de fiecare dată mă blocam, singurul lucru care îmi venea în minte era începutul cântecului lui Candy… a-a-aaa… da, da… chiar acesta! Așa că am scris-șters-scris-șters de câteva ori primul vers ca titlu și a început să aibă sens.
Înainte să explorăm această ediţie, te anunţ că pe perioada verii vom avea o pauză și ne vom reîntoarce cu un număr de septembrie chiar înainte de începutul lunii, iar programul nostru editorial de toamnă va fi atât de bogat încât va merita așteptarea.
Deci, ne întoarcem… Chiar are sens versul din titlu. Pentru că literalmente nu avem altă șansă decât să facem doar ceea ce ne trece prin cap. Adică, dacă ceva nu apare ca gând, idee, intenţie în mintea noastră nu avem acces la acel lucru, iar felul în care apare condiţionează acţiunile. Și pentru că am multe persoane în jur care mi-au spus că se simt blocate - și chiar eu însămi m-am simţit în ultima lună într-un fel de „blocaj” direcţia pe care ediţia de vară a luat-o este cea a descoperirii simplităţii și restaurării bucuriei.
Avem o invitată absolut fabuloasă Pe Canapea – psihoterapeut Mariana Demeter, mamă, fiică și antreprenor – care ne dezvăluie misiunea sa de a restaura bucuria în fiecare persoană pe care o întâlnește. În Dosar avem invitaţia de ne simplifica viaţa cu o introspecţie și un test din care să descoperim ce înseamnă această simplificare și ce ne împiedică să avem o viaţă mai simplă.
O ediţie de vară are Ritualuri speciale – invitaţie la plimbare Ici și Colo, SPA-uri în care ne recăpătăm starea de bine, sfaturi de la minunata Mirela Vescan pentru un machiaj de vară, somn de frumuseţe în mătase… Ah, o ediţie delicioasă chiar și fără zahăr cum vom descoperi în paginile de Nutriţie. Nu se putea încheia altfel decât cu Atelierele Eu-lui care ne învaţă cum să facem NIMIC productiv cu arta olandeză Niksen.
Vă doresc o vară de explorare personală, de experimentare cu multă atenţie la gândurile pe care le aveţi sau le împrumutaţi / cumpăraţi de la alţii și mai ales la cele pe care alegeţi să le cultivaţi.
Clementina Anghelache - Publisher Psychologies